luni, 26 octombrie 2009

Joi 29.10.09/ Artist night - Morrissey & The Smiths




The Smiths au fost o formaţie engleză de muzică rock/pop care a activat între 1982 şi 1987. Trupa se baza pe parteneriatul dintre Morrissey şi Johnny Marr, care au scris majoritatea cântecelor. Au înregistrat la compania de discuri Rough Trade Records. Unii critici o consideră drept cea mai importantă trupă de rock alternativ indie din anii 1980. [1][2]

Grupul s-a format la începutul anului 1982 de către doi rezidenţi ai oraşului Manchester. Morrissey (Steven Patrick Morrissey, dar nu-şi foloseşte prenumele) era un scriitor şomer căruia îi plăcea formaţia New York Dolls şi care a cântat pentru scurt timp cu The Nosebleeds, o formaţie punk. Johnny Marr (de fapt John Maher, dar şi-a schimbat numele pentru a nu fi confundat cu bateristul formaţiei Buzzcocks, scrisese deja multe melodii, şi era foarte bun la chitară (un Rickenbacker). Mike Joyce a fost adoptat în trupă după o scurtă audiţie. Prietenul lui Marr, Andy Rourke a fost co-optat la bas.

Primul lor single a fost „Hand in Glove”, lansat la 13 mai 1983. Discul a fost lăudat de către DJ-ul de la BBC Radio 1 John Peel, dar n-a intrat în topuri. Următoarele single-uri, „This Charming Man” şi „What Difference Does It Make?” au avut ceva mai mult succes comercial. Ajutaţi de comentariile pozitive din presa muzicală şi de către înregistrările făcute pentru „John Peel Sessions” şi David Jensen la BBC Radio 1, The Smiths au început să aibe din ce în ce mai mulţi fani, în cazul lui Morrissey fiind chair vorba de un fenomen asemănător unui cult fanatic.

Textele lui Morrissey sunt deseori deprimante, abordând teme ca dragostea, moartea, vegetarianismul, alienarea, toate fiind îmbibate cu o doză de umor care nu te lasă indiferent. Referinţele din texte la idolii săi (cum ar fi Alain Delon, James Dean, Oscar Wilde) au atras spre grup şi fani mai „citiţi” care altfel poate nu ar fi ascultat muzică rock/pop.
(De la Wikipedia, enciclopedia liberă)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu